XPS la fundație și soclu

La baza unei case izolate se întâlnesc trei probleme: frigul care ocolește izolația pardoselii prin fundație, apa din sol și din stropi, și pământul care apasă pe orice strat pus pe perete. Polistirenul extrudat, XPS, face față tuturor trei mai bine decât plăcile de fațadă, dar nu orice placă, pusă la orice adâncime, rezolvă soclul.

Mai jos afli ce înseamnă codurile plăcii, când ajunge EPS-ul perimetral, cât de adânc coboară izolația, ce grosime alegi și cum se leagă XPS-ul de hidroizolație. Pentru imaginea de ansamblu a izolării pardoselii, pornește de la ghidul complet despre izolarea pardoselii.

Ce se întâmplă la baza peretelui

La o casă cu termosistem pe fațadă și izolație în pardoseală rămâne între ele o fâșie neizolată: soclul și peretele de fundație. Betonul conduce bine căldura, așa că fluxul ocolește izolația pardoselii prin fundație și iese în aer sau în pământul din jurul casei. Mc 001-2022, metodologia de calcul al performanței energetice, trece îmbinarea dintre pereții exteriori și placa pe sol, respectiv planșeul peste subsolul neîncălzit, „în zona soclului”, printre punțile termice liniare care trebuie obligatoriu luate în calcul.

Punctul slab apare în colțul dintre perete și pardoseală, unde temperatura suprafeței interioare coboară. Mc 001-2022 cere ca factorul de temperatură superficială fRsi să nu scadă sub 0,80 în niciun punct al anvelopei, ca să nu apară mucegai. Tradus în grade: la −15 °C afară și 20 °C în casă, 0,80 înseamnă o suprafață interioară de cel puțin −15 + 0,80 × 35 = 13 °C. O plintă rece, cu pete negre în spatele dulapului, poate fi semnul că această valoare nu este atinsă.

Un studiu al Universității Tehnice din Tallinn, care a comparat 14 metode de calcul pentru plăci pe sol, arată că ignorarea punților termice de la îmbinarea cu pereții poate lăsa nesocotite până la 40% din pierderile unei plăci bine izolate de 20 × 8 m. Cu cât pardoseala e mai bine izolată, cu atât marginea cântărește mai mult.

Ce înseamnă codurile XPS din SR EN 13164

Standardul de produs pentru polistirenul extrudat, SR EN 13164, descrie placa printr-un cod de desemnare tipărit pe etichetă și în declarația de performanță. Un exemplu real, al unei plăci de 300 kPa: XPS-EN 13164-T1-FTCD1-DS(70,90)-DLT(2)5-CS(10\Y)300-TR200-CC(2/1,5/50)130-WL(T)0,7-WD(V)2-MU80. Pentru fundație și soclu, câteva dintre ele decid alegerea.

Diferența dintre CS și CC este importantă: CS(10) se obține într-o încercare scurtă, iar CC este limita pentru o încărcare care stă pe placă toată viața clădirii. La pereții de subsol și la soclu, presiunea pământului este o încărcare permanentă; sub placa portantă a casei, cu atât mai mult. Unde încărcarea e permanentă, cere valoarea CC; dacă declarația o trece NPD, nicio performanță determinată, decizia rămâne la proiectant.

Cât pierde XPS-ul când se umezește

Niciun izolant nu rămâne perfect uscat în pământ. Diferența este cât de mult îi scade performanța. Tabelul unui producător de XPS pentru o placă de 60 mm arată conductivitatea în funcție de umiditate: 0,035 W/(m·K) uscată, 0,037 la 3% din volum și 0,042 la 12%. La limita declarată WD(V) de 3%, placa conduce cu 0,037 / 0,035 = 1,06, adică circa 6% mai mult decât uscată. Pentru comparație, fișele plăcilor EPS perimetrale dau valoarea de calcul 0,035 peste teren și 0,039 sub teren, cu 0,039 / 0,035 = 1,11, adică circa 11% mai mult.

Mc 001-2022 face aceeași diferență la clădirile existente: pentru izolațiile mai vechi de 10 ani, umede din infiltrații, majorează conductivitatea cu 1,15 la polistirenul expandat și cu 1,10 la cel extrudat.

XPS sau EPS perimetral

Polistirenul expandat de fațadă nu are ce căuta în pământ, dar există plăci EPS făcute anume pentru perimetru și soclu, încadrate în Germania la tipurile de aplicare PW/PB din DIN 4108-10. Fișele lor arată unde li se termină domeniul:

În practică, într-un teren uscat, cu apă care se infiltrează și se scurge, la o casă fără subsol adânc, un EPS perimetral agrementat pentru această utilizare este o variantă reală, iar fișa lui cere în solurile argiloase, slab permeabile, drenaj separat. Unde apa poate sta pe perete, unde există apă subterană sau franja ei capilară, sau unde placa preia încărcări, rămâne XPS-ul. Un producător de XPS notează în documentația lui că pentru EPS-ul perimetral se adaugă la calcul un ΔU de 0,05 W/(m²·K) din cauza absorbției mai mari de apă. Nivelul apei subterane și tipul de teren le citești în studiul geotehnic.

Cât de adânc coboară izolația

Documentele consultate nu dau o adâncime unică, valabilă pentru orice casă. Răspunsul depinde de ce se află în spatele peretelui.

Subsol sau demisol încălzit

Peretele de subsol este parte din anvelopă pe toată înălțimea lui, deci XPS-ul coboară până la talpa fundației. Mc 001-2022 recomandă pentru „pereți exteriori, sub CTS, la demisolurile sau la subsolurile încălzite” R’min 2,90 m²K/W la renovare și 3,40 la clădirile noi NZEB. Doar din stratul de XPS, cu λ 0,035, rezultă 2,90 × 0,035 = 0,10 m și 3,40 × 0,035 = 0,12 m; dacă iei λ la 5% umiditate, 0,038, ai 3,40 × 0,038 = 0,13 m. Grosimea finală o dă calculul proiectantului, pentru că R’ include și punțile termice. Alegerea dintre izolarea pe exterior și pe interior este tratată în articolul despre izolarea pivniței.

Subsol neîncălzit

Aici limita caldă este planșeul de deasupra subsolului, nu peretele de pivniță. Ghidul tehnic al unui producător de termosisteme cere ca izolația fațadei să coboare cu cel puțin 20 cm sub fața inferioară a planșeului peste subsol, ca să acopere capătul lui. Planșeul însuși se izolează separat; Mc 001-2022 recomandă pentru el R’min 2,50 m²K/W la renovare și 3,40 la clădirile NZEB.

Casă pe placă pe sol

Fără subsol, scopul este să întrerupi drumul căldurii pe sub peretele exterior. Izolația verticală a soclului trebuie să coboare cel puțin până sub nivelul izolației din pardoseală, astfel încât cele două straturi să se suprapună pe verticală. SR EN ISO 13370 tratează această izolație de margine, verticală sau orizontală, ca parte din calculul transferului de căldură prin sol. Studiul din Tallinn a constatat că, pentru izolația verticală de margine, metoda din standard dă pierderi mai mici decât modelul numeric, deci un detaliu calculat în două dimensiuni după SR EN ISO 10211 spune mai mult decât o regulă. Cum se combină cu izolația de sub sau de peste placă vezi în articolul despre izolația plăcii pe sol.

Adâncimea de îngheț

Fundația se coboară sub adâncimea de îngheț, pentru că pământul care îngheață sub ea formează lentile de gheață, se umflă și, la dezgheț, își pierde din rezistență. Cursul de fundații al Universității Politehnica Timișoara arată că, în România, adâncimea de îngheț este între 70 și 115 cm, după harta de zonare din normativul de fundații NP 112-2014. Valoarea exactă pentru amplasament o dă studiul geotehnic; în planșele de fundații o vei găsi uneori citată după STAS 6054-77.

Izolația perimetrală nu înlocuiește adâncimea de fundare. Există și soluții de fundații puțin adânci protejate la îngheț cu izolație orizontală în jurul casei, proiectate după SR EN ISO 13793, dar acestea sunt o decizie a inginerului structurist și a geotehnicianului, nu o îmbunătățire pe care o faci la o casă existentă.

Grosimea la soclu

Deasupra terenului, soclul face parte din peretele exterior. Mc 001-2022 recomandă pentru pereții exteriori R’min 3,00 m²K/W la renovare și 4,00 la clădirile NZEB. Cu XPS de λ 0,035, numai stratul izolant ar cere 3,00 × 0,035 = 0,105 m, respectiv 4,00 × 0,035 = 0,14 m. Declarațiile de performanță arată și că la XPS conductivitatea declarată depinde de grosime: aceeași placă poate avea λD 0,033 la grosimi mici și 0,035 de la 80 mm în sus. Compară placa de soclu cu cea de pe fațadă pe valoarea RD, nu doar pe centimetri.

Planul soclului față de fațadă este o alegere de arhitectură: la nivel cu fațada, plăcile au aceeași grosime și termosistemul trece continuu peste ele; retras, rămâne o treaptă care trebuie protejată la partea de sus cu un profil cu lăcrimar. Un producător de termosisteme cere ca plăcile de soclu să nu fie dublate în două straturi, ca apa să nu urce capilar între ele, iar un producător de XPS are agrement pentru unul până la trei straturi sub teren: urmezi documentația sistemului tău.

La foc, P 118/1-2025 cere pentru casele unifamiliale de cel mult P+E sau P+M ca termosistemul, în condiții de utilizare finală, să aibă cel puțin clasa D-s3,d0. Placa XPS singură are, în fișele consultate, clasa E, deci clasa se demonstrează pentru întregul sistem, prin documentul de evaluare al acestuia.

XPS și hidroizolația

XPS-ul nu este hidroizolație. Instrucțiunile unui producător de XPS spun explicit că izolația nu oprește pătrunderea apei și că peretele se etanșează înainte. Ordinea straturilor, dinspre perete spre pământ, este: perete de fundație, hidroizolație, XPS, strat de protecție și drenaj, umplutură. Alcătuirea hidroizolației ține de categoria despre umiditate, în articolul despre hidroizolația fundației; aici contează cum se poartă XPS-ul cu ea.

• Adeziv compatibil. Solvenții atacă polistirenul: fișa unei plăci XPS interzice adezivii pe bază de solvenți în sistemele cu polistiren. Pe hidroizolația bituminoasă se folosesc adezivi bituminoși fără solvenți, hidroizolație bituminoasă groasă folosită și ca adeziv sau spume adezive poliuretanice declarate de producător pentru XPS pe bitum.
• Lipire pe toată suprafața acolo unde poate sta apa. Instrucțiunile pentru pereți în apă sub presiune cer plăci într-un singur strat, lipite fără goluri, cu marginile chituite, ca apa să nu circule în spatele lor.
• Sprijin și stabilitate. Placa trebuie să stea pe un prag al fundației sau pe teren care nu tasează și să fie asigurată împotriva deplasării și a flotării.
• Hidroizolația nu se perforează. Un ghid de producător duce hidroizolația verticală până la cel puțin 30 cm peste teren și cere ca ea să nu fie deteriorată de dibluri până la 15 cm peste teren; poziția diblurilor o dă documentația sistemului.

Protecția deasupra și sub teren

Deasupra terenului, XPS-ul nu rămâne la vedere: soarele îi îngălbenește suprafața, producătorii cer protejarea plăcilor de soare până la acoperire, iar o lovitură le ciupește. Plăcile pentru soclu au suprafață gofrată sau structurată tocmai ca tencuiala să se prindă de ele. Stratul armat, tencuiala de soclu, mozaicul sau placajul, cu timpii de lucru și greșelile lor, sunt descrise pe site-ul soră, în articolul despre finisarea soclului. Legătura cu termosistemul fațadei, prin profilul de soclu și armarea suplimentară a rostului, este tratată în categoria despre fațadă.

Sub teren, câteva reguli din ghidurile de producător:

• stratul armat coboară cu 5–20 cm sub nivelul terenului, iar peste el se aplică o protecție contra umezelii până puțin peste teren;
• în fața plăcilor se pune o membrană cu crampoane sau un geotextil, care le apără de pietre la umplutură; varianta cu geotextil caserat conduce și apa spre drenaj;
• în soluri argiloase, slab permeabile, drenajul se proiectează separat, iar Mc 001-2022 trece drenurile perimetrale printre lucrările conexe recomandate;
• umplutura se face în straturi de circa 30 cm, compactate cu utilaj ușor, astfel încât plăcile să nu fie zdrobite;
• cota finală a terenului și a trotuarului se stabilește înainte de lucrare; un trotuar ridicat ulterior aduce apa peste zona protejată.

Casa existentă: săpătura de lângă fundație

La o casă veche, izolarea soclului sub teren înseamnă o tranșee de-a lungul fundației. Înainte de prima lopată sunt câteva decizii care nu țin de izolator:

• Adâncimea săpăturii față de talpa fundației. Săpătura nu coboară sub talpă și nu se deschide pe toată lungimea deodată fără acordul unui inginer structurist; fundațiile vechi, uneori din zidărie sau beton slab, pot ceda lateral.
• Starea peretelui de fundație. Fisurile, igrasia sau hidroizolația orizontală lipsă se rezolvă înaintea XPS-ului, altfel le închizi sub o izolație pe care nu o mai vezi.
• Formalitățile. Legea 169/2026 trece lucrările de reabilitare energetică unitară a anvelopei la clădiri de locuit individuale cu cel mult trei niveluri, în afara zonelor protejate, printre lucrările care se pot executa pe bază de notificare, cu un proiect întocmit de arhitecți și ingineri. Dacă lucrarea ta se încadrează aici o confirmă proiectantul și primăria.
• Rețelele îngropate. Branșamentele care intră prin fundație se identifică înainte; trecerile lor prin hidroizolație și XPS cer piese de etanșare.

Rozătoarele

XPS-ul nu putrezește, dar asta nu îl face sigur în fața rozătoarelor. Un studiu al Universității din Nebraska, cu șoareci ținuți șase luni în panouri izolate, a găsit deteriorări semnificative la toate materialele testate, inclusiv plăci de izolație și polistiren. Protecția vine deci din construcție: marginea superioară a plăcilor acoperită de tencuială și profile, nicio placă lăsată descoperită la trotuar, golurile din jurul țevilor închise, iar sub teren membrana și umplutura compactată în contact cu plăcile.

Greșeli frecvente

• Polistiren de fațadă coborât în pământ, în locul unei plăci XPS sau al unui EPS perimetral agrementat pentru contactul cu solul.
• XPS lipit pe perete fără hidroizolație, în ideea că placa „nu ia apă”; apa trece prin rosturi și ajunge la perete.
• Adeziv cu solvenți sau spumă nepotrivită pe hidroizolația bituminoasă, care atacă polistirenul.
• Izolația soclului oprită deasupra nivelului pardoselii, astfel încât puntea termică de la îmbinarea cu placa rămâne deschisă.
• Placa aleasă după CS(10) și nu după efortul de durată CC, acolo unde încărcarea este permanentă.
• EPS perimetral folosit în apă subterană sau sub presiunea apei, domeniu exclus chiar de fișa produsului.
• Umplutură cu bolovani și moloz turnată direct pe plăci, fără membrană de protecție și fără compactare în straturi.
• Trotuarul refăcut mai sus decât era la proiect, care aduce apa și înghețul peste zona protejată a soclului.