Izolația plăcii pe sol

Placa de beton turnată pe pământ este partea casei pe care o poți corecta cel mai greu. Fațada se poate izola oricând; izolația de sub placă se pune o singură dată, înainte de turnare. După aceea rămâne doar varianta de deasupra, care fură din înălțimea camerelor și ridică pragurile.

Mai jos afli cum pierde căldură o placă pe sol, cât contează pământul de dedesubt, când pui polistiren extrudat sub placă și când polistiren expandat peste ea, ce faci la margine și unde intră membrana. Pentru celelalte situații, pardoseala peste subsol, peste garaj sau pe grinzi de lemn, pornește de la ghidul complet despre izolarea pardoselii.

Cum pierde căldură o placă pe sol

Sub un perete exterior este aerul de afară; sub o placă pe sol sunt metri de pământ, care fac și ei parte din rezistența termică. Căldura din mijlocul casei are un drum lung prin pământ până la aerul exterior, cea de lângă pereți unul scurt, până la terenul de lângă soclu. De aceea marginea plăcii pierde mult mai mult decât centrul ei.

Fenomenul este descris de SR EN ISO 13370, pe care Mc 001-2022, metodologia de calcul al performanței energetice, îl recomandă pentru transferul termic prin sol, alături de normativul C107/5-2005 și de SR EN 12831-1. Ultima ediție ISO aduce modificări în principal editoriale.

Ideea de bază a standardului este dimensiunea caracteristică a plăcii, B’ = A / (0,5 × P), unde A este aria plăcii, iar P perimetrul expus, adică lungimea pereților care despart casa încălzită de exterior. Pentru o placă pătrată, B’ este jumătate din latură. Cu cât B’ e mai mic, cu atât placa are mai multă margine în raport cu aria și pierde mai mult pe metru pătrat: o casă mică sau una alungită are un B’ mic. Garajul sau veranda neîncălzită alipită nu intră în calcul, dar peretele dintre ele și casă intră în perimetru.

Al doilea concept este grosimea echivalentă, dt: grosimea de pământ care ar avea aceeași rezistență termică precum peretele, placa și izolația. Formula este dt = w + λ × (Rsi + Rf + Rse): w este grosimea pereților exteriori, λ conductivitatea pământului, Rf rezistența plăcii cu izolație și pardoseală, Rsi și Rse rezistențele superficiale. Dacă nu se cunoaște solul, standardul cere λ = 2,0 W/(m·K); pentru argilă sau mâl dă 1,5, pentru nisip sau pietriș 2,0, pentru rocă omogenă 3,5. Patul de piatră spartă de sub placă se consideră pământ și nu se adaugă la rezistență, iar betonul dens se poate neglija.

Ce valori recomandă Mc 001-2022

Metodologia dă rezistențe termice corectate minime, R’min, și transmitanțe corectate maxime, U’max, ca valori recomandate. „Corectate” înseamnă că includ efectul punților termice.

La renovare, notele tabelului admit o rezistență mai mică, printre altele, când grosimea izolației nu permite respectarea gabaritelor minime cerute din alte considerente tehnice, adică exact problema înălțimii de sub uși și de pe scări la o placă existentă.

Dacă valoarea ar trebui atinsă doar din izolație, grosimea rezultă din d = R × λ: pentru R 4,50, 4,50 × 0,034 = 0,153 m cu un polistiren cu λ 0,034 W/(m·K); pentru R 5,00, 5,00 × 0,035 = 0,175 m cu unul cu λ 0,035. Tabelul nu precizează însă dacă la placa pe sol R’ se compară cu rezistența straturilor sau cu transmitanța care include pământul. Convenția o alege proiectantul sau auditorul energetic, iar diferența e mare, după cum arată exemplul următor.

Un exemplu calculat

Ia o casă pe parter de 10 × 12 m, cu aria plăcii de 120 m² și perimetrul de 44 m: B’ = 120 / 22 = 5,45 m. Pereții au 40 cm (ipoteză de calcul), solul e necunoscut, deci λ = 2,0 W/(m·K). Pentru fluxul de căldură în jos, Mc 001-2022 dă Rsi = 0,167 m²K/W și Rse = 0,042 m²K/W. Când dt e mai mic decât B’, standardul folosește U = 2λ / (πB’ + dt) × ln(πB’/dt + 1); când dt ajunge cel puțin cât B’, U = λ / (0,457 × B’ + dt). Conductivitățile izolației sunt cele declarate în fișe: 0,034 W/(m·K) pentru un EPS 150 și pentru un XPS până la 100 mm, 0,035 pentru același XPS la 120–150 mm.

Valorile U sunt în W/m²K. Ce arată:

• Pământul izolează și el. Fără pământ, placa neizolată ar avea 1 / 0,209 = 4,8 W/m²K; cu pământul socotit, 0,69. Izolația câștigă mai puțin decât sugerează o comparație de straturi, dar mult: la casa de 10 × 12 m, termenul de arie al pierderii scade de la 120 × 0,688 = 82,6 W/K la 120 × 0,218 = 26,1 W/K cu 10 cm de XPS.
• Convenția schimbă verdictul. Cu 10 cm de XPS, U-ul cu pământ e 0,22, cât U’max de renovare, dar rezistența straturilor e 0,209 + 2,94 = 3,15 m²K/W, sub R’min 4,50. Abia 15 cm aduc straturile aproape de prag: 0,209 + 4,29 = 4,49.
• Casa mică pierde mai mult pe metru pătrat. La aceeași izolație, casa de 8 × 8 m, cu B’ = 4,00 m, are U mai mare decât cea de 10 × 12 m.
• Marginea nu e inclusă. Pierderea totală prin sol este Hg = A × U + P × Ψ, unde Ψ este transmitanța termică liniară a îmbinării perete-placă, calculată separat. O margine prost rezolvată mănâncă o parte din câștig.

Calculul folosește conductivitatea declarată, măsurată pe material uscat. SR EN ISO 13370 cere însă ca rezistența produselor puse sub nivelul terenului să reflecte umiditatea reală. Documentația unui producător de XPS arată că, între 0 și 12% umiditate în volum, conductivitatea crește cu 2,3% pentru fiecare procent; o placă clasată WD(V)3, cu cel mult 3% apă în volum, ar pierde deci circa 3 × 2,3% ≈ 7%. Valoarea de calcul o alege proiectantul.

Izolația sub placă

Sub placă, betonul rămâne în anvelopa caldă, dar izolația stă în pământ umed și duce pentru totdeauna greutatea plăcii și a tot ce se pune pe ea. Ghidul oficial englez pentru pardoselile pe sol (Approved Document C) formulează direct cele două cerințe: izolația de sub placă trebuie să reziste la greutatea plăcii, la încărcarea pardoselii și la suprasarcinile din execuție, iar cea pusă sub membrana hidroizolantă trebuie să aibă absorbție de apă redusă. De aici polistirenul extrudat, la care contează patru coduri din SR EN 13164:

• CS(10\Y), efortul de compresiune la 10% deformare: 300 kPa la o placă XPS 300, 500 kPa la o placă XPS 500. Încercarea e de scurtă durată, iar 10% deformare sub beton ar fi inacceptabilă.
• CC(2/1,5/50), fluajul la compresiune: efortul permanent sub care deformarea, extrapolată la 50 de ani, rămâne sub 2%. Declarația de performanță a unei plăci XPS 500 dă CC(2/1,5/50)180, adică 180 kPa; a unei plăci XPS 300 are la aceeași rubrică „NPD”, performanță nedeterminată.
• WL(T), absorbția de apă pe termen lung prin imersie: 0,7% în volum la ambele plăci.
• WD(V), absorbția prin difuzie, care depinde de grosime: la placa XPS 500, WD(V)3 la 40–55 mm și WD(V)1 de la 80 mm în sus.

Un „NPD” la fluaj înseamnă că producătorul nu și-a asumat o valoare pentru încărcare permanentă. Sub o placă de pardoseală care duce doar mobila și oamenii, inginerul structurist poate accepta și un astfel de produs. Sub un radier, placa ce este chiar fundația și duce pereții, se cere fluaj declarat; documentația unui producător dă, după agrementul tehnic german, valori de calcul sub radiere de 185, 255 și 355 kPa pentru trei clase de plăci. Dimensionarea o face inginerul structurist, nu vânzătorul; tu verifici ca produsul livrat să aibă în fișă valorile din proiect.

La casele cu fundații continue și placa turnată între ele, izolația de sub placă se oprește la grinda de fundație. Grinda de beton rămâne o punte termică între placă și pământul de lângă soclu, care se tratează din exterior; despre materialul și adâncimea ei, în articolul despre XPS la fundație și soclu.

Izolația peste placă

Peste placă, izolația stă sub o șapă flotantă: membrana pe beton, plăcile izolante, o folie de separare, șapa, pardoseala. Fără pământ umed, polistirenul expandat de pardoseală este alegerea firească. Fișele dau, de exemplu, CS(10)100 și λ declarat 0,037 W/(m·K) la un EPS 100, CS(10)150 și λD 0,034 W/(m·K) la un EPS 150, ambele cu reacție la foc E. Clasa DLT descrie deformarea sub încărcare la temperatură ridicată, un criteriu de urmărit sub o pardoseală încălzită.

Broșura tehnică a unui producător de sisteme de pardoseală, publicată în română, cere la placa peste sol o barieră de vapori obligatorie, folie de polietilenă de 0,2 mm sau membrană, cu suprapuneri de circa 300 mm, așezată peste patul de beton, și fâșii perimetrale de minimum 10 mm grosime, înalte cel puțin cât toată pardoseala, pe contur și în jurul țevilor. Fâșia decuplează șapa de pereți. Stratul subțire de egalizare turnat peste o șapă uscată, cu pregătirea suportului și timpii lui de uscare, este explicat în articolul despre șapa autonivelantă.

Dacă pardoseala va fi încălzită, izolația de sub țevi are alte cerințe de grosime și de rezistență la compresiune; le găsești în articolul despre izolația sub încălzirea prin pardoseală. SR EN ISO 13370 are și o anexă separată pentru plăcile pe sol cu încălzire înglobată.

Marginea plăcii: puntea termică de la soclu

Mc 001-2022 trece îmbinarea dintre pereții exteriori și placa pe sol, în zona soclului, printre punțile termice liniare care trebuie obligatoriu luate în calcul. Tot metodologia cere ca factorul de temperatură superficială, fRsi, să nu scadă sub 0,80 în niciun punct al anvelopei; colțul dintre pardoseală și peretele exterior este unul dintre locurile în care se verifică. Un colț rece, cu mucegai după plintă, trădează o margine netratată.

SR EN ISO 13370 tratează separat izolația de margine orizontală, o fâșie așezată culcat de-a lungul perimetrului, și verticală, coborâtă pe fundație în pământ; ambele lungesc drumul căldurii spre aer. Pe planșele proiectului verifică:

1. izolația plăcii și a peretelui se întâlnesc în secțiune, fără beton sau cărămidă plină între ele;
2. izolația soclului coboară sub nivelul terenului, cât stabilește proiectantul;
3. la izolația peste placă, fâșia perimetrală ajunge la perete, iar o eventuală izolație interioară a peretelui o atinge.

Membrana și patul de pietriș

Ordinea straturilor este o decizie de proiect, pentru că leagă izolația de hidroizolația fundației și a pereților. Ghidul englez citat descrie pardoseala pe sol ca beton dens pe un pat de piatră spartă compactată, de cel mult 600 mm (peste, apare riscul de tasare și fisurare), cu o membrană deasupra sau dedesubtul betonului, continuă cu hidroizolația orizontală din pereți. Membrana de sub beton este acolo o folie de polietilenă de cel puțin 300 µm, cu îmbinări etanșate, pe un strat care nu o perforează; dacă solul poate conține sulfați, membrana trece la baza plăcii.

Pentru izolație, asta înseamnă:

• dacă izolația stă sub membrană, ea este în contact cu umezeala pământului și trebuie să aibă absorbție de apă redusă;
• dacă stă deasupra membranei, este protejată de umezeală, dar membrana trebuie să urce pe perete și să se lege de hidroizolația lui, altfel umezeala ocolește prin margine;
• pietrișul nu se socotește la izolare: SR EN ISO 13370 îl consideră pământ;
• plăcile izolante cer un suport plan, nu pietriș neegalizat.

Materialele și racordurile hidroizolației țin de categoria despre umiditate și condens, în articolul dedicat hidroizolației fundației.

Radonul, pe scurt

Radonul este un gaz radioactiv natural, fără miros și culoare. Institutul Național de Sănătate Publică arată că expunerea populației vine în cea mai mare parte din gazele din sol, care intră prin fisurile pardoselii, prin îmbinarea ei cu pereții și prin golurile din jurul țevilor și cablurilor; nivelurile sunt de obicei mai mari în spațiile în contact cu solul. Expunerea se gestionează după Planul Național de Acțiune pentru Radon (HG nr. 526/2018). Pentru casele existente, institutul enumeră etanșarea pardoselii, ventilarea de sub podea și un sistem colector sub placă; la cele noi, cere ca prevenirea să fie gândită de la început, mai ales în zonele predispuse. O membrană continuă, cu racorduri etanșe la pereți și la trecerile de țevi, ajută și aici. Dacă zona ta e cunoscută pentru radon, spune-i proiectantului de la început.

Casă nouă sau renovare

La o casă nouă, ai toate variantele: sub placă, peste placă sau în ambele locuri, cu marginea rezolvată în același detaliu cu soclul. Proiectantul alege după fundație, încărcări, apa subterană și încălzire, iar dirigintele de șantier verifică, înainte de turnare, că plăcile sunt cele din proiect, așezate cap la cap, și că membrana nu e ruptă.

La o casă existentă, cu placa turnată fără izolație, rămân două drumuri:

• Izolație peste placă, cu șapă nouă. Bugetul de înălțime adună izolația, șapa (broșura citată folosește în exemple 50 mm de șapă umedă) și pardoseala. Fiecare centimetru ridică pragurile, scurtează prima treaptă și coboară înălțimea sub uși. Același producător recunoaște că pardoselile flotante, singure, nu satisfac integral rezistența cerută la placa pe sol, din cauza grosimilor reduse. Totuși, din tabel, 5 cm de EPS duc U-ul casei de exemplu de la 0,69 la 0,33 W/m²K.
• Placa spartă și refăcută, cu izolație sub ea. Lucrarea, cu săpătură sub nivelul vechi, o judecă inginerul structurist: fundațiile vechi pot fi mai puțin adânci decât noua cotă.

Legea 169/2026 lasă fără nicio formalitate reparațiile sau înlocuirile de pardoseli interioare, dar lista nu numește adăugarea de termoizolație; reabilitarea energetică unitară a anvelopei la casele cu cel mult trei niveluri, în afara zonelor protejate, se face pe bază de notificare. Spargerea plăcii și coborârea cotei nu apar în niciuna dintre liste, așa că întreabă proiectantul și primăria înainte de a începe.

Greșeli frecvente

• Polistiren fără fluaj declarat sub radier, acolo unde placa duce pereții casei.
• Izolația de sub placă oprită la grinda de fundație, fără izolație pe soclu, cu un colț rece și mucegai după plintă.
• Grosimea comparată cu R’min fără să știi convenția: cu pământul socotit sau fără, aceeași alcătuire pare suficientă sau insuficientă.
• Pietrișul socotit drept izolație, deși calculul îl consideră pământ.
• Membrana tăiată la marginea plăcii, nelegată de hidroizolația pereților, iar umezeala intră pe la colț.
• Plăcile izolante așezate pe pietriș neegalizat, sprijinite în puncte și încărcate inegal de betonul proaspăt.
• Fâșia perimetrală uitată la șapa flotantă, cu șapa lipită de pereți și o punte între ea și zidărie.
• Înălțimea ușilor și a treptelor nesocotită la renovare, descoperită după turnarea șapei.