Termosistemul, etapă cu etapă

Un termosistem arată la final ca o tencuială obișnuită. Sub ea sunt cel puțin șase straturi, iar fiecare devine invizibil a doua zi după ce e acoperit. Adezivul pus doar în câteva puncte, plasa lipită direct pe polistiren sau un rost aliniat cu colțul ferestrei ies la iveală abia după o iarnă, ca fisură, umflătură sau pată.

Articolul nu este un manual de montaj. Urmează etapele în ordinea execuției, dar le privește ca puncte de control: ce cere documentația sistemului, de ce, și cum verifici înainte ca stratul să fie acoperit. Pentru deciziile de dinainte (material, grosime, autorizare, foc), pornește de la ghidul complet despre izolarea fațadei. Ordinea lucrărilor văzută de executant este descrisă pe finisareacasei.ro, în ghidul despre izolarea termică a exteriorului casei.

Documentele de care ai nevoie înainte de prima placă

Termosistemul (în documentele europene, ETICS) este un set evaluat împreună, nu o listă de produse cumpărate separat. Evaluarea se face după documentul european EAD 040083, care a înlocuit ghidul ETAG 004 (ediția actuală este EAD 040083-01-0404, după ediția -00-0404), și se încheie cu o evaluare tehnică europeană (ETA) emisă pentru sistem. Ghidul de aplicare al asociației europene a producătorilor de ETICS (EAE) e categoric: componentele sunt cele enumerate în ETA, iar dacă se înlocuiesc, sistemul își pierde evaluarea, cu efecte și asupra garanțiilor.

Un exemplu arată de ce. Într-o evaluare emisă de institutul german DIBt pentru un sistem cu polistiren expandat, același sistem are clasa de reacție la foc B-s1,d0 cu unii adezivi și B-s2,d0 cu alții. Un adeziv „echivalent” de pe alt raft schimbă deci performanța la foc declarată. Aceeași evaluare presupune o durată de viață de cel puțin 25 de ani, precizând că nu e o garanție, și notează că termosistemul nu face peretele etanș la aer: etanșeitatea o asigură zidul. Standardele de produs EN 13499 (sistem cu polistiren) și EN 13500 (cu vată minerală) descriu setul, dar nu acoperă aderența la suport. Aceea se verifică pe zidul tău.

Cere de la executant, înainte de semnare:

• ETA-ul sistemului, cu lista componentelor, și declarațiile de performanță ale plăcilor.
• Instrucțiunile de montaj ale producătorului, care trebuie să descrie pregătirea suportului, succesiunea și timpii operațiilor, uscarea și limitele de temperatură și umiditate a suportului.
• Planul de dibluire și, dacă proiectul le prevede, poziția fâșiilor și bordărilor antifoc.
• Detaliile la soclu, ferestre, acoperiș și treceri, desenate înainte, nu improvizate pe schelă.

Cine verifică? Legea 169/2026 permite reabilitarea energetică unitară a anvelopei la clădiri de locuit individuale de cel mult trei niveluri prin notificare, dar tot pe baza unui proiect întocmit de specialiști (art. 294). Unde lucrarea are diriginte de șantier, acesta verifică execuția față de documentația tehnică, participă la fazele determinante și oprește lucrările la abateri (art. 454 și 456). Întreabă proiectantul care etape se recepționează separat și păstrează, oricum, fotografii datate ale fiecărui strat înainte să fie acoperit.

Etapa 1: suportul, înainte de orice adeziv

Ghidul EAE pune condiții de început: instalațiile din perete montate și golurile lor închise, tencuielile și șapele interioare în mare parte uscate, peretele fără umezeală vizibilă, glafurile și aticele acoperite. La clădirile vechi, cauzele umezelii ascensionale și ale eflorescențelor se rezolvă înainte. Un zid care încă elimină apă o va împinge spre stratul nou.

Testele sunt simple și se fac în mai multe puncte, alese la întâmplare pe fiecare fațadă:

• Ștergerea cu palma sau cu o cârpă închisă la culoare: praf, săruri, vopsea care cretează.
• Zgârierea cu un obiect dur: rezistența stratului de la suprafață.
• Umezirea cu pensula: cât de absorbant și cât de umed e suportul.
• Testul de smulgere: pe suporturi vopsite sau tencuite, o bucată de plasă de minimum 30 × 30 cm, lipită cu adezivul sistemului, se smulge după trei zile. E bine dacă se desprinde doar plasa.
• Smulgerea diblurilor (ETAG 014, anexa D), când zidul nu se încadrează clar într-o categorie de suport.
• Planeitatea: ghidul unui producător de vată minerală cere remedierea neregularităților mai mari de 20 mm la 1 m.

Pentru măsurătorile cu aparat, ETAG 004 dădea un prag: la un sistem lipit, niciun rezultat pe suportul existent sub 0,08 N/mm². Și o regulă care schimbă oferta: pe clădiri vechi și pe suporturi tencuite, ghidul EAE cere ca orice termosistem să fie lipit și fixat suplimentar mecanic.

Etapa 2: profilul de soclu și primul rând

Profilul de soclu așază primul rând orizontal, protejează muchia de jos a izolației și, mai puțin vizibil, închide spațiul dintre placă și zid. Ghidul EAE cere ca profilul să fie prins la aproximativ 30 cm și la capete, iar spațiul din spatele lui etanșat cu adeziv sau bandă. Altfel aerul intră pe jos, urcă pe spatele plăcilor și ocolește izolația prin efect de coș. La izolații groase, același ghid observă că profilul devine punte termică și propune un profil picurător.

Sub profil, în zona expusă la stropire și la contactul cu solul, se folosesc plăci pentru perimetru, dibluite deasupra terenului ca restul fațadei. Pe izolația perimetrală, tencuiala coboară circa 200–300 mm sub cota terenului. La clădirile la care proiectul cere fâșii antifoc, P 118/1-2025 cere ca prima fâșie incombustibilă să fie la cel mult 600 mm deasupra cotei de la care începe izolația combustibilă (Anexa 3.3).

Etapa 3: adezivul, contur și puncte

Ghidul EAE explică regula conturului prin două defecte. Dacă aerul circulă între placă și zid, apare efectul de coș: aerul rece intră pe la margini și ocolește izolația. Dacă placa e lipită neuniform, apare efectul de „pernă”: placa se curbează din cauza diferenței de temperatură dintre fețe, iar conturul ei se vede prin tencuială. Remediul este un cordon continuu pe tot perimetrul plăcii plus trei puncte la mijloc, sau adeziv pe toată suprafața, cu gletiera zimțată, dacă zidul e destul de plan.

Suprafața lipită minimă se calculează. ETAG 004 dă formula S (%) = 0,03 × 100 / B, unde B este rezistența minimă medie la rupere între adeziv și izolant, în stare uscată, în MPa. La cerința minimă B = 0,08 MPa rezultă S = 3 / 0,08 = 37,5%. Evaluarea DIBt citată scrie direct „suprafață lipită minimă 40%”, ghidul EAE folosește tot 40% pentru metoda contur și puncte, iar ediția actuală a documentului european, EAD 040083-01-0404, fixează 40% ca minim pentru sistemele lipite. Procentul contează după ce placa a fost presată pe perete.

La vată minerală, adezivul se presează întâi în strat subțire pe fața neacoperită, ca să pătrundă între fibre, iar plăcile din lamele se lipesc numai pe toată suprafața. La orice izolant, adezivul nu are voie să intre în rosturi: rostul plin cu mortar devine o linie rece și, mai târziu, o dungă pe fațadă. Consumurile și timpii deschiși sunt detaliați în articolul despre dibluri, adeziv și plasă, la care trimite și etapa 6.

Etapa 4: așezarea plăcilor

Plăcile se montează de jos în sus, strâns îmbinate, cu rosturile verticale decalate ca la zidărie și țesute la colțurile clădirii. Regulile din ghidul EAE se verifică cu ochiul:

• Plăci întregi sau piese mai late de 150 mm, folosite rar, numai în câmp, niciodată la colțurile clădirii; plăcile cu muchii rupte nu se folosesc.
• Rosturile rămase deschise se umplu pe toată grosimea cu fâșii din același izolant sau cu spumă compatibilă.
• Niciun rost în prelungirea muchiilor unui gol. La colțurile ferestrelor placa se decupează în L, ca tensiunile din colț să nu găsească un rost gata făcut.
• Niciun rost peste o schimbare de material a zidului (centură, stâlp) sau peste o fisură inactivă; placa depășește linia cu cel puțin 10 cm.
• Peste proeminențe (capete de planșeu, casete de rulou) placa nu se întrerupe, ci se subțiază pe spate până la minimum 30 mm și cel puțin o treime din grosime.
• La glafuri, plăcile fațadei depășesc muchia golului și se taie abia după priza adezivului, ca placa de glaf să intre strâns sub ele.

Tot acum se montează protecțiile antifoc cerute de proiect. Când sistemul nu este A1 sau A2-s1,d0, P 118/1-2025 cere, la clădirile vizate de art. 2.3.6.1.8, bordarea golurilor cu izolație incombustibilă de minimum 60 cm pe laturi și deasupra, plus 30 cm dedesubt la tâmplăria combustibilă, cu excepția lemnului (deci și la PVC), sau fâșii orizontale continue de minimum 60 cm în dreptul fiecărui planșeu (art. 2.3.6.1.9). Fâșia se lipește pe toată suprafața și se fixează cu șurub sau cui metalic; de la 200 mm grosime sunt recomandate două fâșii (Anexa 3.3). Tabelul 16 se aplică și caselor (minimum D-s3,d0 la locuințele unifamiliale de maximum P+E sau P+M), iar Anexa 3.3 trimite „în toate cazurile” la art. 2.3.6.1.9. Art. 2.3.6.1.7 spune doar că, la locuințele individuale cu ultimul planșeu folosibil la cel mult 8 m, pentru întârzierea propagării focului între niveluri pe fațadă „nu se prevăd măsuri obligatorii”. Cum se combină cele două la casa ta decide proiectantul, iar la proiectele verificate, verificatorul pentru securitate la incendiu.

Etapa 5: șlefuirea și protecția plăcilor

Stratul armat trebuie să aibă aceeași grosime peste tot; unde plăcile au trepte, șpaclul iese subțire, iar fisurile apar acolo. Polistirenul se șlefuiește la rosturile denivelate, iar praful se îndepărtează complet. Vata nu se șlefuiește: denivelările se egalizează cu un strat de masă de șpaclu, lăsat să se usuce cât cere producătorul.

Pe șantierele care stau, polistirenul lăsat la soare se îngălbenește, iar stratul îngălbenit devine prăfos și strică aderența. Ghidul EAE cere ca el să fie șlefuit și periat complet înainte de armare, iar ETAG 004 cerea protejarea izolantului înainte să se degradeze. Plăcile grafitate au reguli suplimentare pe soare, explicate în articolul polistiren alb sau grafitat. Remediul general: plasă de umbrire pe schelă și un interval scurt între lipire și armare.

Etapa 6: diblurile

Diblurile vin după întărirea adezivului: ghidul EAE indică în general 2–3 zile, dar contează fișa adezivului și vremea. Numărul rezultă dintr-un calcul la sucțiunea vântului după SR EN 1991-1-4 și depinde de rezistența la smulgere din zidul tău, de izolant, de înălțimea, amplasarea și forma clădirii, iar zonele de margine se definesc separat, cu număr propriu de dibluri. De aceea planul de dibluire se face înainte. Plăcile de vată cu fibre paralele cu peretele se dibluiesc întotdeauna.

La verificare: capetele la nivelul plăcii, niciun diblu care se rotește în gol. Diblul care nu ține se scoate, se pune altul alături, iar gaura se umple cu izolant. Tipurile și lungimile sunt detaliate în articolul despre dibluri, adeziv și plasă.

Etapa 7: colțuri, glafuri și racorduri

Pe la racorduri intră apa. Ghidul EAE cere ca racordurile la ferestre, uși, atice și acoperiș și toate trecerile să se facă cu profile de racord sau cu benzi precomprimate. Acrilul și siliconul nu sunt racorduri etanșe la ploaia bătută de vânt, ci rosturi de întreținere, de refăcut periodic. Tipul profilului depinde de grosimea izolației, de poziția ferestrei în zid și de mărimea ei; la ferestrele cu o latură de peste 2,5 m, ghidul cere profil care preia mișcări pe trei direcții.

Colțarele cu plasă se montează înainte de armarea generală, iar plasa generală le acoperă cu cel puțin 10 cm suprapunere. Glafurile se montează fără goluri sub ele. La streașină, un producător de vată minerală cere ca acoperișul să depășească fața finită a sistemului cu cel puțin 75 mm. Măsoară asta înainte de lipire.

Etapa 8: stratul armat

Stratul armat preia tensiunile din variațiile de temperatură și umiditate și loviturile. Întâi se pun fâșiile diagonale la colțurile tuturor golurilor, la circa 45°, de regulă de aproximativ 200 × 300 mm. Unde e nevoie de rezistență sporită la impact, se adaugă un strat de plasă cap la cap, fără suprapunere. Abia apoi vine plasa generală.

Plasa nu se lipește pe placă și apoi se acoperă. Se întinde masa de șpaclu, plasa se presează în ea cât e proaspătă, de sus în jos, fără cute, cu suprapuneri de cel puțin 10 cm, apoi se acoperă ud pe ud, ca să rămână în mijlocul sau în treimea exterioară a stratului. Cât de groasă trebuie să fie masa de șpaclu peste plasă e detaliat în articolul despre dibluri, adeziv și plasă. Plasa care se vede sau se zgârie direct de pe polistiren înseamnă strat refăcut. Grosimea totală e cea din ETA, cu care sistemul a fost evaluat.

Etapa 9: amorsa și tencuiala decorativă

Tencuiala vine după întărirea stratului armat, peste amorsa sistemului, de preferat în nuanța tencuielii. Ghidul EAE cere cel puțin 1,5 mm la structurile zgâriate și 2 mm la cele de tip stuc, același lot pe o suprafață continuă, lucru ud pe ud, de sus în jos, cu destui oameni pe fiecare nivel de schelă. Pentru alegerea tencuielii, finisareacasei.ro are un ghid despre tencuiala decorativă de exterior.

Culoarea e și o problemă de fizică: o nuanță închisă absoarbe mai mult soare, iar sistemul se încălzește și se dilată mai mult. Ghidul EAE folosește coeficientul de luminozitate HBW (100 alb, 0 negru) și arată că minimul admis variază național între 20 și 30. Un producător de sisteme permite fără restricții nuanțele cu HBW de cel puțin 20, iar sub 20 doar la câteva tencuieli cu pigmenți care reflectă radiația solară. Cere HBW-ul nuanței și limita din documentația sistemului.

Vremea care oprește lucrul

Ghidul EAE cere minimum +5 °C pentru aer, suport și material pe toată durata aplicării, uscării și întăririi, nu doar cât se lucrează; la unele tencuieli silicatice, +7 °C. Peste +30 °C, pe vânt sau soare direct sunt necesare măsuri suplimentare, de regulă plase pe schelă. Apa de amestec trebuie să fie rece, ploaia și ceața nu trebuie să ajungă pe straturile proaspete, iar aditivii antiîngheț din afara sistemului sunt interziși. Pentru finisaj, producătorul de vată citat dă 48 de ore de uscare în condiții ideale (24 °C, 50% umiditate), până la o săptămână după tip și grosime. Pentru celelalte pauze, valoarea corectă e cea din fișa produsului.

Lista de verificare pe etape

Greșeli frecvente

• Componente din sisteme diferite, alese după preț, care scot lucrarea din ETA și pot schimba clasa de reacție la foc.
• Lipire doar în puncte, fără cordon pe contur, care lasă aerul să circule în spatele plăcilor.
• Rosturi umplute cu adeziv în loc de izolant, care devin linii reci și dungi pe fațadă.
• Rosturi în prelungirea colțurilor ferestrelor sau peste o centură de beton, care devin fisuri.
• Dibluri montate înainte de întărirea adezivului sau fără plan de dibluire.
• Plasa pusă direct pe plăci și acoperită apoi, sau rămasă la vedere sub tencuială.
• Polistiren lăsat săptămâni la soare și armat fără să fi fost șlefuit.
• Racorduri la ferestre făcute doar cu silicon în loc de profile sau benzi, cu infiltrații la primele ploi cu vânt.