Izolarea pivniței din interior sau din exterior

O pivniță rece și umedă sub casă se simte de sus: pardoseala parterului e rece, colțurile de lângă soclu fac pete, iar mirosul de igrasie urcă pe scară. Când vrei să o izolezi, prima întrebare nu este ce material cumperi, ci pe ce parte a peretelui se pune izolația. Din exterior, peretele rămâne cald și uscat. Din interior, peretele dinspre pământ devine mai rece decât era, iar umezeala lui are mai puține căi de ieșire.

Mai jos afli cum alegi între cele două variante, de ce umezeala vine prima, ce pot și ce nu pot plăcile capilar-active, ce verificare ceri proiectantului și când izolezi doar planșeul de deasupra. Pentru toate tipurile de pardoseli, pornește de la ghidul complet despre izolarea pardoselii.

Prima decizie: pivnița rămâne rece sau devine cameră

Mc 001-2022 tratează diferit cele două situații. La subsolul neîncălzit, limita casei calde este planșeul de deasupra, iar pereții pivniței rămân în afara anvelopei. La subsolul încălzit, anvelopa coboară: pereții de sub cota terenului și placa de jos devin elemente ale casei calde și primesc propriile valori recomandate.

Valorile sunt „recomandate” și sunt rezistențe corectate, adică includ efectul punților termice. Notele permit valori mai mici când grosimea nu se poate monta, cu justificare în raportul de audit energetic. Calculul pe casa ta îl face auditorul sau proiectantul.

Pentru o pivniță de depozitare, varianta firească este cea rece: izolezi tavanul pivniței, adică intradosul planșeului, soluție care apare chiar în lista de recomandări a certificatului de performanță energetică. Detaliile acestei lucrări sunt în articolul despre planșeul peste garaj sau spațiu neîncălzit. Restul articolului se ocupă de cazul în care pereții pivniței trebuie izolați.

Umezeala se rezolvă înaintea izolației

Ghidul guvernului canadian pentru subsoluri este direct: un subsol cu probleme de umiditate (infiltrații, pete umede, eflorescențe, vopsea care se umflă) nu se izolează din interior. Fișa bavareză despre protecția termică a subsolului cere același lucru la clădirile vechi: specialistul, arhitect sau inginer, stabilește întâi cauza umezelii și abia apoi proiectează izolarea.

Un test simplu, descris în același ghid canadian, te ajută să știi de unde vine apa. Lipești cu bandă adezivă o folie de plastic de circa 1 × 1 m pe perete și una pe pardoseală și o lași o zi sau două:

• dacă se adună apă pe fața foliei dinspre cameră, umiditatea aerului din pivniță e prea mare;
• dacă apa apare sub folie, umezeala vine din pământ, prin perete sau placă, iar ghidul notează că pe aceeași cale poate intra și radonul.

Umezeala nu e doar o problemă de mucegai, ci și de izolare: un perete ud conduce mai bine căldura. Mc 001-2022 majorează conductivitatea zidăriei de cărămidă afectate de igrasie cu un coeficient de 1,30 și pe cea a betonului armat afectat de condens sau igrasie cu 1,10. Igrasia și hidroizolația fundației au articole separate în categoria despre umiditate și condens; aici contează ordinea: apa din teren se oprește prin hidroizolație și drenaj, apa de la suprafață se îndepărtează de casă (ghidul canadian dă o pantă a terenului de 10% pe primii 2 m și burlane descărcate la cel puțin 2 m de fundație), iar abia apoi vine izolația.

Betonul unui subsol nou are încă apă de construcție: ghidul canadian recomandă aproximativ un an de uscare înainte de izolare, dacă sistemul ales nu poate gestiona această umezeală.

Izolarea din exterior: varianta bună din punct de vedere fizic

Fișa bavareză descrie regula: pereții de subsol în contact cu pământul se izolează de obicei pe fața dinspre pământ, cu izolație perimetrală, iar izolarea pe interior rămâne pentru cazuri speciale. Ghidul canadian enumeră motivele:

• peretele scapă de ciclurile de îngheț-dezgheț, iar înghețul ajunge greu până la tălpile fundației;
• nu pierzi spațiu în pivniță și nu desfaci instalațiile din interior;
• săpătura îți arată și îți lasă reparabile fisurile și problemele de hidroizolație;
• masa peretelui rămâne în interiorul anvelopei și netezește variațiile de temperatură.

Ordinea straturilor de la perete spre pământ este: hidroizolația, apoi izolația perimetrală care o protejează, apoi protecția și drenajul. Pentru izolație se folosește o placă cu absorbție de apă mică. În fișa unui producător de polistiren extrudat, absorbția la imersie de lungă durată este de 0,7% din volum, iar placa de 120 mm are rezistența termică declarată RD 3,30 m²K/W. Același producător dă, pentru aplicațiile perimetrale, valori de calcul ale conductivității între 0,034 și 0,044 W/(m·K), în funcție de grosime și de apă (umiditatea solului sau apă sub presiune). De aceea proiectantul calculează cu valoarea din agrementul tehnic, nu cu valoarea declarată pentru alte utilizări. Detaliile despre adâncime, lipire și protecția de deasupra solului sunt în articolul despre XPS la fundație și soclu.

Săpătura are și un risc structural: la o casă veche, cu fundații mici din piatră sau cărămidă, descoperirea fundației pe toată adâncimea poate afecta stabilitatea. Cât de adânc și pe ce lungime se sapă deodată decide un inginer structurist, nu echipa de săpătură. Iar lângă o clădire lipită sau o alee a vecinului, accesul la fața exterioară poate lipsi cu totul.

Izolarea din interior: ce se schimbă în perete

Ghidul canadian o spune fără ocolișuri: izolația adăugată pe interior face peretele de fundație și mai rece, iar aerul umed care ajunge la el condensează. Problema nu e izolația în sine, ci aerul și vaporii care ajung în spatele ei.

Cercetătorii de la Institutul Fraunhofer pentru Fizica Construcțiilor (IBP) au analizat de unde vine mucegaiul la izolațiile interioare și au găsit trei cauze: aerul din cameră care circulă în spatele izolației, golurile din stratul izolant și punțile termice ale pereților și planșeelor care intră în peretele izolat. Calculele lor higrotermice arată că primele două trebuie evitate neapărat; racordul cu peretele interior, în schimb, nu devine critic, pentru că primește căldură din partea caldă. Practica a dat două familii de sisteme, cu logici opuse.

Sistemul închis la vapori

Ghidul canadian descrie varianta cu plăci rigide de polistiren extrudat sau expandat de densitate medie spre mare, lipite pe perete cu un adeziv compatibil pe tot conturul plăcii, cu rosturile sigilate. Placa însăși joacă rolul de barieră la umezeală, iar ghidul interzice expres o folie suplimentară de polietilenă în această alcătuire. Peretele nu se mai poate usca spre interior, deci sistemul cere un perete în care umezeala din pământ e deja oprită.

Sistemul capilar-activ

Plăcile din silicat de calciu fac invers: sunt deschise la difuzie și absorb apa lichidă în pori, o redistribuie și o lasă să se evapore spre cameră. Condensul ocazional din spatele lor nu rămâne ca peliculă de apă pe perete, ci este preluat de placă. Datele din documentația a doi producători:

Al doilea producător arată că o placă de 25 mm poate prelua peste 20 de litri de apă pe metru pătrat până la saturație. De aici toleranța la condensul ocazional, dar și limita: apa care vine continuu din pământ umple placa, iar o placă saturată nu mai izolează.

Dezavantajul este conductivitatea. Ca să vezi diferența, calculează doar stratul de izolație pentru valoarea recomandată la renovare, R = 2,90 m²K/W, la peretele unui subsol încălzit. Cu relația d = R × λ, ai nevoie de 2,90 × 0,062 = 0,18 m de silicat de calciu, mai mult decât grosimea maximă de 120 mm din declarația de performanță. Placa de 120 mm dă 0,12 / 0,062 = 1,94 m²K/W, iar cea de 50 mm a celuilalt producător dă 0,05 / 0,068 = 0,74 m²K/W. Placa XPS de 120 mm, pe exterior, are RD 3,30. Plăcile capilar-active servesc mai ales la ridicarea temperaturii suprafeței și la oprirea mucegaiului, nu la atingerea valorilor de casă nouă.

Ce cer producătorii, indiferent de sistem

• Peretele fără apă care pătrunde. Primul producător de silicat de calciu cere ca igrasia ascensională sau ploaia bătută de vânt să fie remediate înainte de montaj; suportul poate fi umed, dar nu ud. Sistemul altui producător pentru subsoluri pune întâi o barieră injectată împotriva igrasiei și o etanșare interioară cu mortar flexibil, abia apoi plăcile.
• Fără vopsele etanșe, tapete sau straturi de barieră pe perete sub plăcile capilar-active, pentru că ele întrerup tocmai transportul capilar.
• Lipire pe toată suprafața. Instrucțiunile primului producător spun explicit că lipirea parțială sau în puncte nu respectă sistemul și duce la condens necontrolat în spatele izolației. Aceeași concluzie ca la Fraunhofer IBP.
• Decuplare la pardoseală și benzi la racordurile cu elementele învecinate, ca aerul cald să nu intre pe dedesubt.
• Montaj numai peste +5 °C (aer și suport), iar finisajul doar cu produsele deschise la difuzie din sistemul producătorului.

Pereții vechi din piatră au o regulă în plus. Ghidul canadian îi izolează de preferință din exterior, iar pe interior limitează izolația la cel mult R = 2,1 m²K/W, din cauza riscului de îngheț-dezgheț în perete. Pentru subsolurile foarte umede, inundabile, același ghid spune că poate fi mai bine să nu izolezi deloc pereții.

Verificarea higrotermică: ce ceri proiectantului

Mc 001-2022 cere ca factorul de temperatură superficială fRsi să nu coboare sub 0,80 în niciun punct al anvelopei, la clădirile noi și la renovări. Dacă subsolul devine spațiu încălzit, criteriul se aplică și colțurilor dintre perete și placă și racordurilor cu planșeul.

Metoda de calcul uzuală pentru condensul din interiorul peretelui, din SR EN ISO 13788, are o limită importantă pentru pivnițe: fișa standardului spune că nu ține seama de sucțiunea capilară și de transportul apei lichide, de mișcarea aerului prin goluri și de capacitatea higroscopică a materialelor. Adică exact de mecanismele pe care se bazează plăcile capilar-active. Pentru ele există două căi:

• fișele WTA, asociația științifico-tehnică pentru conservarea clădirilor și a monumentelor: fișa 6-4 este ghidul de proiectare al izolării pe interior a pereților exteriori, cu analiza construcției și verificările higrotermice, iar fișa 6-5 tratează verificarea prin calcul numeric;
• simularea higrotermică după standardul european EN 15026, care ia în calcul stocarea umidității, transportul lichid și fenomene ca uscarea apei din construcție sau condensul de vară.

Fișa WTA 6-4 privește pereții deasupra terenului; un perete în contact cu pământul are alte condiții la limită, cu solul rece și umed pe o față. Întreabă proiectantul ce a considerat pe fața dinspre pământ, ce umiditate interioară a presupus și cum a tratat racordul cu placa. „Se pune o folie și gata” nu e o verificare.

Pivnița rece: problema apare vara, nu iarna

Fișa bavareză explică un fenomen ușor de confundat cu o infiltrație: în zilele calde și umede de primăvară, vară și toamnă, aerul de afară conține adesea mai multă apă decât aerul din pivniță, iar pereții pivniței, pe care soarele nu îi încălzește, rămân reci. Aerisirea în aceste zile nu usucă, ci aduce apă, care se depune pe pereți și pe pardoseală. Recomandarea este să aerisești cel mult noaptea târziu sau dimineața devreme, când aerul de afară e rece, și, dacă e nevoie, să încălzești puțin încăperile.

Dacă pivnița este pentru alimente, ce vrei de la ea e invers față de o cameră. Ghidul de depozitare al serviciului de extensie al Universității Purdue dă, pentru cartofii târzii, 4,4–7,2 °C și 90% umiditate relativă, iar pentru morcovi 0 °C și 90–95%, și notează că subsolurile cu centrală sunt prea calde pentru legume și fructe. O asemenea pivniță se ține rece și umedă, separată de spațiile calde: izolezi planșeul dintre ea și casă, nu pereții ei spre pământ. Dacă o parte din subsol e încălzită, ghidul recomandă pentru depozitare un colț pe latura de nord sau de est, fără țevi de încălzire.

Radon, foc și formalități

Radonul. Organizația Mondială a Sănătății arată că radonul are de obicei concentrațiile cele mai mari în subsoluri, pivnițe și spațiile în contact cu solul, recomandă un nivel național de referință de 100 Bq/m³ și, unde nu se poate, cel mult 300 Bq/m³. Printre măsuri enumeră etanșarea pardoselilor și a pereților și ventilarea de sub pardoseală, și notează că etanșeitatea clădirii influențează concentrația. Dacă transformi pivnița în cameră locuită, măsoară radonul înainte și după lucrare; etanșarea interioară din fișa de sistem citată mai sus există și în variantă etanșă la radon.

Focul. Polistirenul expandat sau extrudat are în fișe reacția la foc E, iar plăcile de silicat de calciu au A1. Ghidul canadian cere ca izolația din spumă de pe pereții subsolului să fie acoperită cu gips-carton de 12,7 mm sau o protecție echivalentă. Normativul P 118/1-2025 cere ca izolațiile termice combustibile de la interior să nu creeze goluri mai adânci de 30 cm față de suport, iar continuitatea golurilor să fie întreruptă. Placarea și clasa de reacție la foc, mai ales cu centrală termică sau dormitor în subsol, le stabilește proiectantul. Pentru o placare pe structură metalică, vezi articolul despre peretele de rigips.

Formalitățile. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (Legea 169/2026) trece lucrările de reabilitare energetică unitară a anvelopei la clădirile de locuit individuale cu cel mult trei niveluri, în afara zonelor protejate, printre lucrările care se pot face pe bază de notificare la primărie (art. 294), iar reparațiile și înlocuirile de tencuieli și finisaje interioare printre cele fără formalități (art. 299); lista din urmă nu numește termoizolația. Atenție la schimbarea folosinței: Codul prevede că spațiile tehnice sau garajele din subsol devin utilizabile pentru alte funcțiuni numai cu autorizație de construire pentru refuncționalizare. Regimul exact al lucrării tale îl confirmă proiectantul sau primăria, înainte de început.

Greșeli frecvente

• Izolația pusă din interior peste un perete cu igrasie, în speranța că o să „țină umezeala înăuntru”; apa rămâne în perete, iar mucegaiul apare în spatele plăcilor.
• Plăci lipite în puncte sau doar pe margini la sistemele capilar-active, cu aer care circulă în spatele lor.
• Folie de polietilenă adăugată peste plăci de polistiren lipite pe peretele de subsol, deși ghidul care descrie sistemul o interzice.
• Vopsea lavabilă etanșă sau tapet lăsate sub plăcile de silicat de calciu sau aplicate peste ele.
• Pivnița aerisită ziua, vara, cu ușa și ferestrele deschise, apoi condensul pus pe seama hidroizolației.
• Pereții unei pivnițe de depozitare izolați spre pământ, în loc de planșeul de deasupra, cu o pivniță mai caldă și cu legume care nu mai țin.
• Săpătură pe toată lungimea fundației unei case vechi, fără un inginer structurist care să stabilească etapele.
• Spumă lăsată neprotejată pe pereții unui subsol cu centrală termică sau cu o cameră de dormit.