Vată de sticlă sau vată bazaltică

La magazin, cele două arată ca rude apropiate: amândouă sunt „vată minerală”, amândouă au pe etichetă clasa A1 la foc și o conductivitate termică de aceeași mărime. Totuși, una vine în rulouri moi, galbene sau maronii, care se umflă când tai folia, iar cealaltă în plăci mai grele, care stau drepte în mână. Diferențele reale nu sunt acolo unde le caută de obicei reclamele, ci la rezistența mecanică, la comportarea în incendiu la temperaturi foarte mari, la greutate și la felul în care se livrează și se montează.

Mai jos găsești ce scrie în declarațiile de performanță, în fișele tehnice și în declarațiile de mediu ale producătorilor, ce spune IARC despre sănătate și ce alegi pentru pod, pereți despărțitori, fațadă și terasă. Pentru comparația cu polistirenul, PIR-ul și materialele naturale, pornește de la comparația completă a materialelor izolante.

Din ce se fac

Vata de sticlă pornește, la un producător, în principal de la sticlă reciclată: cioburile externe pot ajunge până la 80% din compoziție, iar restul amestecului este nisip și dolomită, topite împreună în cuptor. Cel puțin 92% din produs este material inert, iar la rulouri și plăci restul, până la 8%, este liantul care ține fibrele împreună, în acest caz pe bază de amidon.

Vata bazaltică (numită și vată de piatră) pornește de la roci: diabaz, bazalt, dolomită, plus brichete turnate din ciment, reziduuri de producție și deșeuri de vată reciclată de pe șantiere și din demolări. Declarația de mediu a unui producător arată topirea la aproximativ 1.400–1.500 °C, fibrarea pe role metalice care se rotesc rapid, un liant de până la 5,5% și sub 0,5% ulei mineral pentru hidrofobizare. Proporția medie de materiale recuperate este, la acel producător, de 20,52%.

Ambele sunt reglementate de același standard de produs, SR EN 13162, și au același tip de cod pe etichetă (MW-EN 13162 urmat de clase). De aceea cele două se compară cel mai cinstit pe fișă, caracteristică cu caracteristică, nu pe numele materialului.

Ce arată fișele, una lângă alta

Prima concluzie practică: la aceeași conductivitate, grosimea necesară este aceeași. Diferența de greutate însă e mare. Pentru o rezistență termică R = 5,00 m²K/W, după relația d = R × λ, o vată de sticlă cu λ 0,034 și 21,6 kg/m³ (valori dintr-o declarație de mediu) cere 17 cm, adică circa 3,7 kg pe metru pătrat. O vată bazaltică în plăci-clemă cu același λ 0,034 și circa 52 kg/m³ (din fișa unui producător) cere tot 17 cm, dar cântărește circa 0,170 × 52 = 8,8 kg/m², de 2,4 ori mai mult. Pe un planșeu de pod vechi, pe un tavan suspendat sau pe o structură ușoară, diferența contează; întreabă proiectantul dacă planșeul o duce.

Rezistența mecanică: aici se despart

Un rulou de vată de sticlă pentru pod nu are rezistență la compresiune declarată: în declarația de performanță consultată, la compresiune, încărcare punctuală și tracțiune perpendiculară pe fețe scrie NPD, „nicio performanță determinată”. Nu e un defect, ci destinația produsului: stă liber între grinzi, între profile sau între căpriori și nu duce nimic.

Când izolația trebuie să ducă sarcini, apar clasele din cod. O placă de vată bazaltică pentru termosistem are, de exemplu, CS(10)30 (30 kPa la 10% deformație), TR10 (10 kPa la tracțiune perpendiculară pe fețe, caracteristica ce contează la o placă pe care se lipește și se ancorează tencuiala) și PL(5)500 (500 N încărcare punctuală). Plăcile pentru terase din catalogul românesc consultat au între 30 și 90 kPa la compresiune, ca să poți călca pe ele la montaj și să ducă hidroizolația. În documentele consultate, plăcile pentru termosistem și pentru terase sunt din vată bazaltică.

Dacă la terasă îți lipsește înălțimea pentru grosimea de vată necesară, alternativa mai subțire și mai rigidă este analizată în articolul despre plăcile PIR și PUR.

Focul: aceeași clasă, altă comportare la temperaturi mari

Clasa A1 înseamnă că produsul nu contribuie la incendiu. Ambele o au. Normativul de securitate la incendiu P 118/1-2025 dă puteri calorifice orientative: vata minerală cu liant de cel mult 4% are 0,40 MJ/kg, cea cu liant peste 4% are 0,55 MJ/kg, iar polistirenul 31,40…41,20 MJ/kg. Raportul este de 57 până la 103 ori pe kilogram. Ce arde în vată este liantul, nu fibra.

Diferența apare la temperaturi la care nu mai e vorba de reacție la foc, ci de cât timp rămâne izolația la locul ei într-un incendiu dezvoltat. Fișele vatei bazaltice declară punct de topire peste 1000 °C, încercat după DIN 4102-17. Fișa unei vate de sticlă a aceluiași producător nu declară punct de topire și indică utilizarea până la 150 °C, iar fișa unei plăci de vată bazaltică a aceluiași producător, făcută pentru izolarea instalațiilor industriale, indică o limită superioară de utilizare de 660 °C și începutul volatilizării liantului de la 150 °C. Un producător care fabrică ambele tipuri dă temperaturi de utilizare de până la 230 °C pentru vata de sticlă și 750 °C pentru cea bazaltică.

Contează în practică acolo unde un sistem încercat la foc cere expres vata care nu se topește. Fișa de sistem a unui producător de gips-carton are două simboluri: „G”, vată minerală incombustibilă oarecare, și „S”, vată cu punct de topire de cel puțin 1000 °C. Pentru peretele simplu din tabelul de foc ajunge vata G de 40 mm. La dozele electrice din pereții cu cerințe de rezistență la foc însă golul se umple cu vată S, pe cel puțin 50 cm deasupra celei mai înalte doze, cu o masă minimă de 2,4 kg/m² pentru 90 de minute (de exemplu 60 mm la 40 kg/m³).

La fațade, P 118/1-2025 cere clasa sistemului de izolare după tipul și înălțimea clădirii (Tabelul 16): pentru o casă unifamilială de cel mult P+E sau P+M, minimum D-s3,d0, iar pentru blocurile de peste 20 m până la P+11E, A1 sau A2-s1,d0. Când sistemul de pe fațadă nu este A1 sau A2-s1,d0, golurile se bordează sau se fac fâșii continue de minimum 60 cm dintr-o izolație A1 sau A2-s1,d0; normativul dă ca exemplu vata minerală bazaltică lipită în întregime pe perete. Soluția pentru clădirea ta o stabilește proiectantul, verificată de verificatorul de proiecte atestat pe cerința de securitate la incendiu acolo unde legea o cere.

Sunetul: densitatea contează mai puțin decât crezi

„Vata bazaltică e mai grea, deci izolează mai bine fonic” sună logic, dar măsurătorile spun altceva. Consiliul Național de Cercetare al Canadei a încercat în același laborator circa 400 de pereți din gips-carton, cu saltele de vată de sticlă de 11–16 kg/m³ și vată bazaltică de 33–98 kg/m³. Factorii principali au fost masa plăcilor și adâncimea golului. Între materialul cu cea mai mică și cel cu cea mai mare rezistență la curgerea aerului, la 90 mm, indicele R’w s-a schimbat cu circa 1 dB, iar vata mai densă nu l-a îmbunătățit. Ea câștigă la frecvențele înalte, nu la cele joase, care dau indicele peretelui.

Fișele de sistem confirmă: producătorul de gips-carton citat cere pentru valorile acustice vată după EN 13162 cu rezistivitate la curgerea aerului între 5 și 50 kPa·s/m², fără să aleagă între sticlă și piatră. Saltelele de vată de sticlă consultate declară cel puțin 5, plăcile bazaltice pentru pereți 6–25.

Atenție la o nuanță românească: exemplele de pereți din Normativul C 125-2013 (partea C 125/3, Tabelul A.1) sunt date cu vată de densitate minimă 50 kg/m³; de exemplu, două plăci de 12,5 mm pe fiecare față și 5 cm de vată dau Rw 51 dB. Rulourile obișnuite de vată de sticlă nu ajung la această densitate. Dacă proiectantul se sprijină pe tabelul normativului, respecți densitatea de acolo; dacă se sprijină pe un sistem încercat al unui producător, respecți fișa acelui sistem, inclusiv produsul și AFr-ul cerut.

Apa și vaporii

Ambele au μ = 1: vaporii trec prin ele aproape ca prin aer, deci nu pot fi barieră de vapori și nu blochează uscarea unui perete. Apa lichidă e altă poveste. Produsele hidrofobizate declară în cod WS și WL(P): absorbție pe termen scurt de cel mult 1 kg/m² și pe termen lung de cel mult 3 kg/m². Codul există la rulouri de vată de sticlă și la plăci bazaltice deopotrivă, deci hidrofobizarea nu este o proprietate a materialului, ci a produsului: o citești pe etichetă.

Hidrofobizat nu înseamnă impermeabil. Fișa unei plăci bazaltice pentru termosistem interzice montajul în zona de soclu și în contact cu terenul, unde se folosește polistiren extrudat (diferențele sunt explicate în articolul despre EPS și XPS). Iar vata udată pierde mult: metodologia Mc 001-2022 majorează conductivitatea saltelelor de vată minerală vechi cu un coeficient de 1,30 când sunt afectate de condens și de 1,60 când sunt umede din infiltrații. Rezistența termică scade la 1 / 1,60 = 0,625 din valoarea inițială, adică pierde peste o treime. Plăcile rigide au coeficienți mai mici, 1,20 și 1,30, dar tot nu stau în apă.

Sănătatea și manipularea

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (IARC) a analizat aceste fibre în Monografia 81. Vata de sticlă pentru izolații, vata bazaltică și vata de zgură sunt în Grupa 3, „neclasificabile ca agent cancerigen pentru om”. În Grupa 2B, „posibil cancerigene”, au rămas fibrele de sticlă cu destinație specială și fibrele ceramice refractare, care nu sunt vata de izolat casa.

Legislația europeană merge pe aceeași logică: vata minerală cu compoziția obișnuită este clasificată Carc. 2 numai dacă nu îndeplinește condițiile notei Q din Regulamentul CLP. Nota Q privește biopersistența: fibrele trebuie eliminate repede din plămâni, verificat prin încercări standardizate. Producătorii declară în fișele de securitate că fibrele lor îndeplinesc nota Q, iar o parte dintre produse sunt certificate de EUCEB, organismul voluntar al industriei care verifică compoziția fibrelor. Pe ambalaj sau în fișă caută mențiunea notei Q.

Mâncărimea este reală, dar mecanică, nu chimică: IARC notează efecte iritative mecanice asupra pielii, ochilor și căilor respiratorii superioare, asociate fibrelor groase. Fișele producătorilor dau aceleași reguli pentru ambele tipuri:

• Pielea acoperită, cu mâneci și pantaloni lungi și mănuși de protecție mecanică (EN 388).
• Mască FFP1 în spații închise, neventilate sau la operații cu praf, cum e tăierea în pod.
• Ochelari de protecție când lucrezi deasupra umerilor, de exemplu la tavan.
• Cuțit, nu flex: un producător recomandă cuțit zimțat, altul interzice fierăstrăul și sculele electrice, care fac praf.
• Apă rece la final: clătești pielea întâi cu apă rece, apoi te speli cu săpun; nu sufli fibrele de pe haine cu aer comprimat.
• Curățenie cu aspiratorul sau măturat numai după umezire.

Un detaliu util lângă surse de căldură: un producător arată că la prima încălzire la circa 150–200 °C liantul poate elibera produși de descompunere care irită. Distanțele față de coș le stabilește documentația coșului și proiectantul, nu alegerea vatei.

Rulouri sau plăci

Vata de sticlă e mai elastică și se livrează puternic comprimată, de aceea un pachet mic acoperă mulți metri pătrați. Rulourile își recapătă grosimea după desfacere, dar numai dacă au fost depozitate uscat și nu au stat strivite.

• Rulourile sunt potrivite pe orizontală: planșeul podului, între grinzi, al doilea strat încrucișat. Pe verticală, o saltea moale fără prindere poate să alunece și să lase un gol sus.
• Plăcile semirigide se fixează prin presare între montanți sau căpriori și stau pe verticală. Le găsești din ambele materiale; catalogul românesc de vată bazaltică consultat are plăci dedicate pentru pereți despărțitori și pentru fațade ventilate.
• Plăcile rigide, pentru termosistem, terasă sau sub șapă, au clase de compresiune, tracțiune sau compresibilitate (CP) declarate și le găsești, în documentele consultate, din vată bazaltică.

Pentru mansarda locuită, unde vata stă între și sub căpriori, alegerea are particularitățile ei, tratate în articolul despre materialele de izolație pentru mansardă.

Ce alegi, pe aplicații

Pe fațadă decizia mare nu e între cele două vate, ci între vată și polistiren; argumentele, inclusiv tencuiala și diblurile, sunt în articolul despre polistiren sau vată minerală pe fațadă. Pentru lucrările care schimbă clasa de foc a fațadei sau trec prin elemente cu cerințe de rezistență la foc, decizia o ia proiectantul, nu echipa de montaj.

Greșeli frecvente

• Alegi după numele materialului, nu după fișă, deși două produse din același material pot avea λD, AFr și rezistență mecanică foarte diferite.
• Pui rulouri moi acolo unde sistemul cere plăci rigide, de exemplu sub tencuială sau sub hidroizolație, unde rulourile au rezistența la compresiune și tracțiune nedeclarată.
• Crezi că A1 înseamnă automat orice cerință de foc, deși unele sisteme încercate cer expres vată cu punct de topire de cel puțin 1000 °C.
• Îndeși vata în peretele de gips-carton „ca să izoleze mai bine”; măsurătorile arată că densitatea mare nu ridică indicele peretelui; contează golul umplut complet, pe toată înălțimea.
• Lași vata în ploaie pe șantier, deși folia de ambalaj protejează doar pe termen scurt, iar vata udă își pierde o bună parte din rezistența termică.
• Montezi vată la soclu sau în contact cu pământul, unde fișele plăcilor pentru fațadă o interzic.
• Tai cu flexul și lucrezi fără mască și ochelari, în loc de cuțit, FFP1 și ochelari la lucrul deasupra capului.
• Pui vată grea pe un planșeu de pod sau pe un tavan suspendat fără să întrebi de capacitate, deși la aceeași rezistență termică vata bazaltică poate cântări de peste două ori mai mult.