Încălzirea locuinţei prin pereţi

Incalzire prin pereti 1

Picture 1 of 10

Încălzirea prin pereți este o modalitate eficientă şi estetică prin care puteţi obţine confortul termic pentru locuinţa dumneavoastră. Principalul dezavantaj al acestui tip de încălzire este preţul mai ridicat decât al sistemelor clasice, precum caloriferele sau sobele.

Principalul avantaj al acestui mod de încălzire este faptul că distribuie în mod uniform temperatura din încăpere, deci va exista un profil omogen între temperatura pardoselii şi cea a tavanului. Pentru mărirea suprafeţei încălzite, mai ales în cazul încăperilor mai mari, este recomandată  îmbinarea încălzirii din pardoseală cu cea din pereţi.

Mai mult, pentru acest gen de climatizare puteţi folosit şi surse alternative de energie, precum pompe de căldura, colectori la pământ, căldura solară etc.

Sistemele de încălzire electrică prin pardoseală bazate pe cabluri electrice sau plase electrice pot fi aplicate şi pe perete, realizându-se astfel aşa-zişii pereţi calzi. Principiul este se aseamănă celui din pardoseală, diferă doar grosimile şi compoziția straturilor aplicate.

Montajul încălzirii în perete bazate pe conducte se face ţinând cont de tipul materialului din care este construită clădirea. Peretele în care se montează instalaţia de încălzire trebuie zugrăvit cu tencuială ecologică, aceasta având rolul grundului. Pentru ultimul strat de tencuială se foloseşte tencuiala din var cu ciment.

În cazul clădirilor mari, construite din cărămizi înalte, cu goluri verticale şi fără termoizolaţie exterioară, placa de fundare crează o izolaţie termică între zidărie şi tencuiala ecologică. Placa de fundare conduce căldura întâi în cameră, iar după ce tencuiala se încălzeşte în mod uniform, se foloseşte şi masa de acumulare a cărămidei.

Pentru clădirile a căror structură portantă este din lemn şi umplută cu zidărie (casele construite din elemente prefabricate sau mansarde), placa de fundare este ideală pentru tencuială, dar şi pentru montarea instalaţiei de încălzire prin pereţi. Aceasta poate înlocui plăcile de gips-carton sau pe cele din fibră cu gips, sau poate fi montată şi pe ele. Prin această metodă, puteţi monta instalaţia de încălzire chiar şi în pantele acoperişului (la mansarde).

Dacă doriţi să vă construiţi o casă, instalaţia de încălzire prin perete este o soluţie pe care vi-o recomandăm cu căldură. Deşi este mai costisitoare, rezultatele o să vă convingă de faptul că investiţia făcută a meritat. Pentru ca sistemul să fie cât mai eficient, este indicat ca acesta să fie  prevăzut în proiectul iniţial al locuinţei.


Lasă un Comentariu...

*